2 Mari Probleme care apar cand te apuci de Cantat [Metoda Vocal Chief 1/4]

Care sunt cele 2 mari probleme care apar atunci cand te apuci de cantat?

Asta este prima intrebare la care o sa-ti raspund in aceasta calatorie incredibila de 4 video-uri pe care ti-am pregatit-o.

Scopul meu cu acest serial este sa-ti dau incredere ca te poti apuca mai serios de cantat si sa intelegi exact procesul prin care iti poti imbunatati vocea si poti lucra orice piesa de nivelul tau.

Si sunt sigur ca daca mergi cu mine pana la final, vei intelege multe lucruri mult mai bine.

De ce o fac gratis?

Pentru ca daca tu vei avea incredere ca o poti face singur, este foarte posibil ca apoi sa-ti doresti mai mult si sa ai nevoie de ghidare pentru asta.

Si pentru ca este diferenta intre informatie si educatie. De aceea eu iti ofer gratis informatia, dupa care tu vei putea alege intre a trece singur prin procesul de invatare sau ghidat de cineva care stie toate scurtaturile (eu :))

Dar sa incepem cu prima intrebare:

Care sunt cele 2 mari probleme care apar atunci cand te apuci de cantat?

1. Cei din jurul tau te descurajeaza

Incerci sa inveti o piesa si le spui prietenilor ca ai o pasiune noua.

Ei zic “Arata-ne si noua cum canti!”

Incerci sa le canti ceva, dar nu iese deloc ca acasa! Iese mai lipsit de incredere, ceva asemanator cu un scheunat de catelus abandonat!

Iar ei iti pun direct stampila: “Nu toata lumea e facuta sa cante, nu mai incerca!”

Truth bomb: Din pacate, toata lumea crede ca este experta pe domeniu, cand de fapt, ceea ce cred ei nu are nicio treaba cu realitatea. Dupa cum o sa afli si din povestea mea, pentru ca am trecut si eu prin asta.

Am inceput drumul in muzica cu chitara la 14 ani, dar o data cu schimbarea vocii la pubertate imi pierdusem increderea total in vocea mea, atat in vorbire cat si in cantat si cand incercam sa cant ceva, nu iesea ce trebuie.

Pe langa asta, foarte multa lume spunea ca trebuie sa ai talent ca sa canti si erau foarte putini care spuneau ca vocea se poate lucra.

Pe deasupra, prietenii mei se strambau cand incercam sa le mai cant cate ceva cu chitara si vocea.

Asta ma durea si ma frustra foarte tare, pentru ca imi doream foarte mult sa cant! Insa nu stiam de unde sa incep.

Din cauza asta, n-am avut curaj sa ma apuc de cantatul cu vocea serios pana la 19 ani.

Dar ce m-a facut sa ma apuc a fost exact ce pe altcineva l-ar fi facut sa se lase:

Faptul ca iubita mea violonista de pe atunci mi-a spus ca nu sunt facut pentru a canta.

Chestia asta m-a ambitionat si m-a facut sa pornesc pe un drum in care mai intai am vrut sa-mi demonstrez mie ca se poate, iar cand am reusit asta, mi-am dat seama ca foarte multi trec prin chestia asta.

Si ca-i pot ajuta si pe ei sa capete incredere in voce si sa inteleaga ca oricine poate invata sa cante suficient de bine cat sa le sune vocea placut si sa transmita emotie.

Nu toata lumea va canta ca Michael Jackson, asta e clar!

Imediat dupa ce m-a descurajat fosta mea iubita, m-am apucat de canto si prima mea profesoara de canto a fost prima persoana care m-a incurajat ca se poate sa fac ceva cu vocea mea si ca poate suna foarte misto daca lucrez la ea. Si ii multumesc pentru asta.

Insa drumul a fost mult mai lung si mai plin de obstacole decat ma asteptam: A durat cam 5 ani sa ajung la un nivel de care eram multumit, si chiar si de atunci au mai aparut probleme.

Dar mie mi-a luat asa mult tocmai pentru ca nu stiam ce stiu eu acum si faceam totul pe dos.

Ceea ce ne duce la a 2-a problema:

2. Toti cei care incearca sa invete sa cante incearca direct piese foarte grele.

Procesul celor care se impodmolesc atunci cand invata sa cante arata cam asa:

Gasesti o piesa pe youtube care-ti place mult, chiar daca e cam grea.

O canti direct cu artistul, fara sa te incalzesti. Nu observi nimic in neregula la inceput.

Atunci cand incepi sa o canti fara vocea artistului, parca fuge totul de sub picioare! E mult mai greu si nu suna cum trebuie. Te inregistrezi de 10 ori cu telefonul si de fiecare data nu-ti place ce-ti iese.

Daca o canti incet, suna aerisit si timid. Daca o canti tare, suna fortat. Orice ai face, nu-ti iese bine.

Dar mai incerci in continuare de sute de ori, pana iti raguseste vocea si a 2-a zi aproape ca nu mai poti vorbi.

Stiu ca am trecut si eu prin asta de mii de ori. Imi amintesc acele ore de cosmar in care eu auzeam din alte parti despre cantat ca ar trebui sa fie placut, dar pentru mine numai placut nu era!

Imi chinuiam vocea si mi-o oboseam intr-una!

Si asta nu m-a ajutat deloc sa invat sa cant. Am invatat mult mai greu.

Imi amintesc ca in primul meu an la Licenta de Compozitie Muzicala din Anglia, trebuia sa venim cu cate o piesa noua si s-o cantam chitara voce sau pian voce in fiecare saptamana.

Eu eram printre cei mai praf din toata clasa, si in fiecare saptamana eram prins intre ciocan si nicovala:

Ori nu exersam piesa cum trebuie si ma faceam de ras din nou in fata colegilor ori o exersam si colegul meu de casa care lucra in constructii venea sa-mi bata la usa sa ma opresc din facut zgomot.

Dar ce-am realizat in ultimii 2 ani mi-a schimbat total procesul de invatare, atat pentru mine cat si pentru cursantii mei si ti-l poate schimba si tie:

Daca iei melodii mai usoare foarte lent, cu rabdare, cu ajutorul pianului sau al chitarii si te ajuti de tubul de rezonanta si alte exercitii ca sa faci totul corect, poti iesi din acest cerc vicios al frustrarii si sa faci din cantat ceva placut.

Iti spun asta pentru ca este metoda cu care am ajutat peste 100 de persoane sa capete incredere in vocea lor si sa-si urmeze visele, la fel cum am facut si eu!

Ideea este ca nu va veni peste noapte. Este un proces care trebuie facut zilnic si poate dura pana iti imbunatatesti vocea. Insa daca te tii serios de el, vei vedea niste imbunatatiri deja in 2 luni.

Nu vor fi niste imbunatatiri imense.

Dar te vor motiva sa mergi mai departe!

Exact asta vei obtine daca aplici ceea ce iti voi arata in acest serial.

Nu va fi usor si vei mai trece prin anumite probleme, in functie de problemele pe care le ai deja pe voce.

Poate o sa observi ca nu vei putea gasi rezonanta aceea “de aur” imediat, te vei duce ori prea aerisit ori prea strans si asta te va frustra.

Poate o sa grabesti procesul in loc sa o iei foarte lent si cu rabdare, si atunci nu-ti va iesi si asta te va frustra iar.

Poate iti va iesi tot dar te vei bloca la note inalte.

De aceea voi oferi informatia gratis, dar la final iti voi oferi si o solutie pe bani, unde iti voi ghida tot procesul si iti va fi mai usor sa te tii de treaba.

Tu trebuie doar sa vezi care sunt prioritatile tale: este pasiunea asta suficient de mare pentru tine incat sa iei actiune si sa te pui pe treaba?

Cantatul este o pasiune care iti va schimba viata pe multe planuri. Va fi terapeutic, iti va da mai multa incredere in tine si o supapa prin care sa-ti exprimi emotiile nerezolvate.

Daca totusi crezi ca nu va functiona pentru tine, incearca aceste materiale gratuite si vezi daca iti schimba parerea.

Eu zic ca daca este o prioritate suficient de mare pentru tine, vei gasi resursele necesare astfel incat sa faci schimbarea asta in viata ta. Pentru mine asa a fost intotdeauna.

In urmatoarele episoade vei afla exact metoda prin care fac 99% din elevi, chiar si cei mai antitalent, sa invete o piesa potrivita pentru ei.

Iti voi arata:

– Cum sa lucrezi pe o piesa ca sa o inveti mai usor;

– O rutina de incalzire pentru incepatori;

– Cum sa-ti dezvolti urechea muzicala;

– Practic, iti voi da totul mura in gura.

Ma ajuta foarte mult sa-mi spui cum ti s-a parut acest material si daca ai vreo intrebare sau nelamurire, asa ca astept comentarii si raspunsuri la mailuri. Voi face o prioritate din a raspunde la toate!

George Simion
Vocal Chief