De ce am renuntat la Conservator?

In loc de un articol ce tine de tehnică vocală sau muzică, m-am gandit ca acesta sa fie unul putin mai personal, ca sa ma puteti cunoaste mai bine. 

De când mă stiu am avut o dragoste si o pasiune foarte mare pentru muzică. 

Mi-aduc aminte că incă de când aveam câtiva anișori am descoperit prin casă o mică clapă, roz, cu o singura octavă, care ma fascina teribil. 

Nu ma puteam opri din „cantat” la ea. (pana am stricat-o cumva)

Putin mai tarziu am inceput sa cant cu vocea ce mai auzeam pe la televizor sau radio. 

Eram foarte fericit cand faceam asta. 

Si cumva, muzica in sine s-a tot agatat de mine de-a lungul timpului.

Nici nu stiu cum s-a intamplat de fapt. 

Pentru ca parintii mei nu m-au sustinut niciodata in povestea asta.

Dar parcă universul a avut grijă de mine in acest sens si a aranjat lucrurile in asa fel incat sa nu pierd darul acesta minunat.

(experienta in sine de a canta, de a face muzică)

Pe care din pacate majoritatea copiilor il pierd cand nu sunt sustinuti de catre familie. 

Si sunt foarte recunoscator pentru asta.

(Thank you Big Guy ! I owe you one.)

Cand aveam 10 ani, fratele meu mai mare a primit o chitară de la cineva, dar nu a aratat niciun interes față de ea, asa ca am luat-o eu. 

M-a pasionat extrem de tare si nu m-am plictisit niciodata de ea.  

Am tot exersat si am invatat totul singur in mare parte.

La fel s-a intamplat si cu un pian. 

Sunt multe povesti care imi confirma acum că viața in sine m-a ghidat in directia asta, dar cred ca astea au fost de ajuns pentru voi. 

Cum am spus si mai sus, ai mei nu m-au sustinut cu ideea de a face din muzica o cariera, asa ca nu m-au dat la o scoala sau liceu de profil. 

(si acum cred, oarecum, ca a fost mai bine asa)

Am continuat cu ore de canto si instrument in particular.

Iar cand am ajuns in clasa a 11 a, am hotarat ca voi urma o facultate de muzica dupa liceu. 

După multa munca si studiu constant am intrat la 2 facultati in Cadrul Universitatii de Muzica din Bucuresti.

Am avut chiar printre cele mai mari note la admitere.

Asta m-a facut sa ma simt foarte implinit si mandru de mine. 

In primul an de facultate a fost extrem de mult de lucru si am invatat multe, dar m-am pierdut pe mine. 

Mi-am pierdut complet pasiunea pentru muzică.

Mi-am pierdut foarte mult din increderea pe care o aveam in visul meu.

Pentru ca oricat de mult munceam, profesorii nu erau multumiti niciodata, si ma faceau sa ma indoiesc de mine.

(nu se purtau asa doar cu mine) 

Nu mai cantam cu placere, pe chitara nu am mai pus mana tot anul, nu mai ascultam muzica cu drag, m-am oprit si din compus. 

M-am blocat complet si tot ce faceam era sa studiez mecanic si forțat ce aveam pentru facultate ca să-mi pot lua examenele. 

Am avut toata viata probleme de anxietate si depresie, dar muzica era ancora mea ce-mi oferea stabilitate si vindecare.

Acum ca devenise o corvoadă, iar pasiunea disparuse, va dati seama ce s-a intamplat.

Am avut cea mai neagra perioada din viata mea.

Am devenit mult mai rigid, mai inchis in mine, lipsit de energie, irascibil, ma ingrasasem 10 kg si am ajuns si cu imunitatea la cel mai low nivel.

Ma simteam groaznic.  

Dupa anul I,  in cele 3 luni de vară, mi-am mai revenit. 

Am inceput din nou sa investesc in mine pe plan spiritual si emotional.

M-am deschis si m-am apropiat fata de prietenii mei din Vocal Chief care au fost o inspiratie extraordinara, si treptat, am ajuns din nou  intr-o stare bună. 

Cand a inceput anul II de facultate, m-am straduit foarte tare sa-mi pastrez un mindset sanatos ca sa nu mai cad in extrema din anul anterior.

Am reusit sa mai raman inca un semestru pana sa realizez ca nu e locul meu acolo. 

Nu am nicio intentie de a ataca instituțiile de invatamant precum Conservatoarele noastre.

Dar din experienta mea, ele sunt locuri unde te poti dezvolta muzical si tehnic,  insa nu si artistic.

Problema mea nu a fost munca grea pe care trebuia sa o depun, pentru ca aspectul acesta mi l-am asumat inca de la inceput. 

Problema a fost mediul toxic cu care interactionam + programa de studiu care chiar nu este de actualitate. 

Probabil ca unii oameni sunt de parere ca ce spun eu aici este perfect normal. 

Ca este okay sa faci sacrificii pentru visul tau, sa-ti urmaresti interesul, sa dai inainte orice ar fi si sa duci la bun sfarsit ce ti-ai propus. 

Eu cred ca nu e normal.

Sa-ti compromiti integritatea si echilibrul interior, sa-ti lasi spiritul creativ sa moara usor, usor…

Sa uiti de ce ai inceput sa faci acel lucru in primă fază, doar ca sa te poti numi licențiat in domeniu sau absolvent al unei institutii renumite…

 Mi se pare doar tragic.

Am renuntat la Conservator.

Si sunt foarte fericit si mandru ca am avut curajul sa fac asta. 

Muncesc mult in continuare, am incredere in mine si in visele mele.

Lucrez cu oameni faini care ma incurajeaza, ma ajuta si ma sustin, iar blocajul legat de muzica a disparut. 

E din nou ceva ce iubesc sa fac.

Dacă ai o pasiune, nu o pierde in favoarea performantei.

Nu merită, crede-mă!

Daca iti doresti sa te perfectionezi intr-un domeniu, cauta mediul potrivit pentru a face asta.

Este foarte important. 

Daca vrei sa studiezi muzica, gaseste oameni care te pot ajuta sa te dezvolti ca muzician, fara sa-ti saboteze creativitatea si latura artistică. 

Nu te gandi la prestigiu si la respectul oamenilor. 

Chiar sunt niste lucruri irelevante. 

Cu mult drag si sinceritate,
Lenny
Vocal Chief