Momentul Traumatizant care m-a motivat sa ma apuc de Canto

Era vara lui 2012 si eram intors in vacanta in Bucuresti, dupa primul an de facultate de muzica in Anglia. Pe atunci studiam tobe. Aveam 19 ani si eram la iubita mea de pe atunci acasa, dupa un an de relatie la distanta. 

Eram doar noi doi in ziua aceea, parintii ei erau plecati. Ea repeta la vioara pentru un examen pe care il avea la conservator, iar intr-o pauza de-a ei m-am apucat si eu sa incerc sa cant o melodie de la Nirvana la chitara si voce.

Nu zic, fosta mea iubita ma tot asculta si ma auzea cum ma chinuiam de ceva timp sa incerc sa cant la voce si n-a zis nimic pana atunci. Dar probabil ca in acel moment n-a mai rezistat sa auda sunetele acelea de animale calcate de masina care ieseau din mine si a spus:

“George, sa stii ca nu trebuie sa te chinui. Unii sunt facuti pentru asta si altii nu”

Cand am auzit asta, toata lumea mea interioara s-a prabusit. Inca de la 14 ani, cand ma apucasem de chitara, imi doream in secret sa pot canta si la voce, sa compun piese si sa cuceresc lumea cu o trupa rock. Era visul meu cel mai maret.

Si in momentul acela, cineva foarte drag si apropiat, care mai era si din domeniul muzical, mi-a smuls visul din brate, l-a aruncat de la balcon si l-a lasat sa zaca muribund acolo.

Cineva de la care eu ma asteptam sa ma sustina in visele mele m-a tradat. Sau cel putin, asta am simtit eu pe interior in acel moment.

Mi-am adunat fortele si mi-am luat visul ranit inapoi:

“Eu nu sunt de acord cu asta, eu cred ca oricine poate invata sa cante si o sa dovedesc asta. O sa ma duc la canto si o sa ma apuc sa exersez foarte mult si o sa vezi ca o sa reusesc.”

Credeam eu in asta atat de puternic atunci? Nu chiar. Eram total demoralizat si nu eram sigur de asta. Dar in acelasi timp s-a trezit o ambitie puternica in mine si eram dispus sa lupt pentru visul meu si pentru a dovedi ca se poate sa-mi imbunatatesc vocea.

Ce este interesant e ca acele cuvinte puteau fi exact motivul pentru care eu m-as fi lasat de cantat cu vocea pentru totdeauna. Cred ca multi altii ar fi facut asta in locul meu. Nu e interesant cum un lucru care te poate demoraliza total si te poate face sa renunti la orice speranta, iti poate da in acelasi timp ambitia si combustibilul necesar pentru a face exact opusul?

Acela a fost momentul in care am luat decizia in interiorul meu de a porni pe drumul acesta de dezvoltare a vocii mele. Nici nu stiam ce ma asteapta. Nu stiam ca vor fi ani intregi de munca si frustrari in acest proces de crestere. Dar eram dispus sa lupt pentru a-mi recapata vocea.

Si spun “recapata” pentru ca eu cand eram mic, la fel ca foarte multi oameni pasionati de muzica, aveam vocea foarte placuta. Majoritatea copiilor au o voce autentica care daca este slefuita, poate suna foarte bine.


De asemenea, nu stiam atunci la inceput ca drumul acesta de a-mi regasi vocea si increderea in voce avea sa fie un drum in care voi face progrese si pe alte planuri. M-a ajutat sa-mi recapat increderea in mine si sa-mi vindec anumite probleme emotionale pe care le aveam din copilarie, cum ar fi anxietatea sociala si timiditatea.

Acum, dupa 8 ani, stiu ca fosta mea iubita nu a avut intentii rele atunci cand mi-a spus lucrul acesta. Pur si simplu, au vorbit prin ea generatii intregi de profesori elitisti si comunisti de muzica, toti avand aceasta convingere limitativa despre muzica si voce.

Chiar si ei i se spusese cand era mica, de catre o invatatoare de la scoala de muzica, acelasi lucru:

“Tu nu o sa poti canta la vioara, nu esti facuta pentru asta.”

Cu toate astea, ea a luptat si a devenit foarte buna la ceea ce face. E clar ca profesoara ei nu a avut dreptate atunci cand i-a bagat tampeniile astea in cap. Cu toate astea, fostei mele i-a ramas aceasta convingere acolo in spatele mintii si fara sa vrea a folosit acelasi lucru cu mine.

Interesant cum se propaga ranile si traumele, nu-i asa? Cu totii facem asta in viata de zi cu zi. Suntem raniti de altii si ranim si noi pe altii mai departe, ca sa ne aparam pe noi si convingerile noastre despre lume.

Acum eu inteleg perfect de ce i se parea ca nu sunt facut pentru asta. Nu era deloc natural ce faceam eu acolo cand incercam sa cant. Era adevarat ca era un chin si suna ca un chin.

Suna ca si cum ma prosteam si acum inteleg de ce. 

Acum stiu ca acea “prosteala” era lupta mea de a-mi gasi vocea autentica, pe care mi-am pierdut-o in perioada pubertatii. In momentul in care o vocea si corpul este in schimbare, este o perioada emotionala foarte sensibila, in care copilul incearca sa-si regaseasca identitatea, printre toate traumele pe care le-a strans pana atunci.

Apar anumite “masti” pe voce care au rolul de mecanism de aparare si care merg mana in mana cu personalitatea pe care o adoptam. Daca vrei sa afli mai multe despre aceste masti, apasa aici.

Orice voce suna bine si este naturala la inceputul vietii. Vocea este construita in primul rand pentru exprimare emotionala si poate fi antrenata sa sune frumos si sa canti pe note.

Am simtit asta pe pielea mea, cat si cu foarte multi cursanti care au trecut pe la mine. Transformarea mea a fost cea mai spectaculoasa pe care o cunosc, dar toti cursantii mei fac progrese mai mari sau mai mici, in functie de problemele fiecaruia.

Sunt unii cursanti mai talentati, care fac progrese pe repede inainte. Sunt unii nu foarte talentati, dar muncitori, care fac si ei progrese destul de rapid. Sunt unii care fac progrese foarte lent.

Cert este ca la toti se simte un progres. Mai mic sau mai mare. Iar un progres mic intins pe o perioada mai lunga, devine intotdeauna un progres mare. Stiu asta 100%.

Dar trebuie sa fii dispus sa lucrezi la tine insuti si la vocea ta si sa crezi in aceasta schimbare.

Spune-mi, tu esti dispus sa lucrezi la vocea ta?