Escaladeaza muntele fricii tale si o sa gasesti eliberarea

Salutare, George aici!

Stiu ca acum par curajos cu tot ce fac: vorbesc si cant in fata oamenilor, bai cu gheata, ma sui pe munti abrupti…

Dar am fost cel mai fricos si timid baiat pe care o sa-l intalnesti vreodata.

Intr-un fel, inca sunt, dar am invatat sa-mi transform si sa-mi alchimizez frica in curaj.

Pentru ca, sa stii, curajul este doar frica sub alta forma. 

Este o frica pe care o manageriezi si te folosesti de ea ca sa reusesti.

Cand eram mic, mi-era frica de foarte multe lucruri.

Si cand spun “mic”, a persistat treaba asta si in adolescenta si tinerete.

Fricile mele cele mai mari erau:

– Frica de vorbit si cantat in public

– Frica de inaltime

Cu toate astea, ai observat ca suntem atrasi la modul electrizant fix de lucrurile de care ne este foarte frica?

Nu stiu, la mine asa a fost.

Imi era foarte frica sa vorbesc sau sa cant in public, dar imi doream foarte mult, in secret, sa fac asta.

Imi era extrem de frica de inaltimi, dar ma atragea mult ideea sa escaladez munti, sa ma sui in copaci inalti sau chiar sa ma sui pe blocuri.

Nu imi dadeam seama pe atunci cum o sa reusesc sa-mi depasesc aceste frici.

Cu frica de cantat si vorbit in public, am lucrat timp de 8 ani de zile la treaba asta, intre varsta de 19 ani si acum.

Dupa ce am inceput sa-mi stapanesc cat de cat vocea, am tot incercat sa ma expun, gradual, la chestia asta.


Prima oara cand am fost la karaoke, mai aveam putin si faceam caca pe mine.

Am stat in frica timp de o ora, pana mi-a venit piesa. Cand am urcat s-o cant, frica nu m-a lasat, ci m-a sugrumat acolo pe scena.

Dar apoi a urmat a doua, a treia, a zecea si a cincizecea oara.

Su mai fost multe dati in care frica m-a facut sa cant mai prost.

Respiratia si sustinerea imi plecau la plimbare, gatul mi se strangea si uitam versurile.

Dar m-am tot pus acolo, in acele situatii. Numeste-ma masochist.

Dar a functionat.

Si usor usor, frica asta era mai usor de manageriat.

Cel mai mult m-a ajutat cand am inceput, in 2019 sa fac live in fiecare saptamana, in care vorbeam si cantam in fata oamenilor.

Si bineinteles, sa predau cursul online de grup.

Dar m-am expus de foarte multe ori la frica asta pana sa se transforme in curaj.

Apoi ar fi frica de inaltime.

Cand eram la o inaltime mare, pur si simplu ma lua o stare de teroare, ca si cum deja as fi cazut in prapastie.

Nu eram foarte departe de o panica.

Cu toate astea, m-am tot expus la frica asta.

Am fost la diverse parcuri de aventura, pe traseele cele mai grele prin copaci.

In 2019, la parcul de aventura din brasov, m-am trezit la vreo 25m in aer, suspendat intre 2 corzi si 2 copaci.

Si acum, cand ma gandesc, ma trec fiorii…nu stiu cine ma dadea jos de acolo fara elicopter.

Dar dupa ce am reusit sa inving frica, m-am simtit foarte victorios si bine.

In noiembrie 2020, Elena de la mine din echipa (care e muntomana inraita), m-a chemat intr-o drumetie dificila.

Creasta pietrei craiului. Traseu de 11 ore.

Nu stiam exact in ce ma bag, dar m-a chemat setea de aventura. M-am gandit: cat de rau poate fi?

Am inceput prin a urca prin padure timp de vreo 2 ore. Toate bune si frumoase pana aici.

Pana cand am ajuns la peretele de stanca si au inceput portiunile cu lanturi, unde aveai nevoie si de maini si de picioare ca sa escaladezi.

Elena mi-a zis: “O sa-ti placa partea asta!”

M-am gandit: “Aa ce tare. Escaladam asa, 10-15 minute si dupa o sa fie mai lejer.”

Nu m-am gandit o clipa ca o sa fie 6-7 ore numai de asa ceva.

Dar uite ca m-am trezit in mijlocul celei mai intense aventuri din viata mea.

Ma suiam pe versant, ma uitam in spate si vedeam prapastia. Noroc ca mai era si un pic de ceata.

Frica mea era la cote maxime, dar mi-am dat seama ca tre sa duc treaba la capat si am transformat-o in curaj.

Cum?

Concentrandu-ma pe momentul prezent. Unde pun urmatorul pas, pe ce piatra pun mana.

Daca ma opream si incepeam sa gandesc, ma lua panica.

Punctul culminant a fost, culmea, aproape de cel mai inalt varf.

Ma cataram pe acele pietre la 2300m altitudine. In stanga, rapa. In dreapta, rapa.

Peisajul era superb. Se vedeau doar norii, varfurile din muntii Fagaras la stanga si varfurile din Bucegi la dreapta.

Eram la capatul lumii si nimic nu ma putea scoate de acolo in afara de propriul curaj…

Simteam cum inima incepea sa-mi bata mult prea rapid si ma apropiam de un atac de panica.

Asa ca m-am oprit si am inceput sa respir adanc, ca sa-mi linistesc bataile inimii.

3 secunde inspir, 6 secunde expir.

4 secunde inspir, 8 secunde expir.

Si am continuat. Am ajuns in varf si intr-o ora urma sa se faca noapte.

L-am intrebat pe Andrei, ghidul nostru:

“N-o sa ne prinda noaptea prin rapele astea, nu?”

“Nu, la coborare o sa fie mai usor.”

Ha ha. S-o crezi tu, George.

La coborare era plin de gheata si era tot prapastie.

A fost o coborare de 4 ore, incepand de la ora 16:30 pana la 20:30.

La 17:00 ne-a prins noaptea. Dar macar aveam lanterne si baterii de rezerva.

Initial, m-a luat spaima.

M-a ajutat foarte mult ghidul si cat de calm si sigur era pe el. Si puterea grupului.

Asa ca i-am dat inainte cu tot curajul meu si am coborat foarte lent, prin rape si prapastii cu lanturi, inca 3 ore.

Am observat ca dupa un timp, faptul ca vedeam doar ce era in fata lanternei de pe capul meu ma ajuta sa-mi fie mai putina frica.

Ce nu stii, nu te afecteaza.

Si usor usor, m-am obisnuit cu aceasta senzatie de curaj si adrenalina, care a pompat prin mine timp de 8 ore din 11 cat a durat drumetia.

Cand am ajuns la partea de padure, putea sa vina si tata ursilor, ca nu-mi mai pasa.

Eu imi depasisem cele mai mari frici.

Si eram victorios.

Cand am ajuns jos, au inceput sa-mi dea lacrimile de recunostinta ca am ajuns cu toti cu bine.

Si asta a fost povestea prin care mi-am depasit cea mai mare frica.

Uite ce e. 

Eu cred ca traim viata asta ca sa ne depasim limitele si sa ne traim potentialul cel mai inalt.

Ca sa descoperim ce este dincolo de fricile noastre, care pornesc toate din frica de moarte si de necunoscut.

In momentul in care iti privesti fricile in ochi si le spui: “si ce?”

In momentul in care esti pregatit sa fii umilit sau sa mori…

Abia atunci traiesti cu adevarat.

Si de aceea, mi-am facut un scop din aceasta viata, sa-mi inving cele mai mari frici.

Pentru ca o viata cu frica este o viata traita pe sfert.

Hai sa ne depasim limitele impreuna!

Iesi si tu din aceasta stare pe care ti-o da frica si descopera-ti curajul.

Curajul de a te exprima asa cum esti tu.

Nu trebuie sa vii cu mine pe munte acum sau sa facem o baie in cascada.

Poti incepe prin a face un mic pas spre a-ti depasi frica de cantat in public.

Sa intri pe grupul nostru gratuit de Facebook, “Tribul Vocal Chief” si sa postezi acolo o inregistrare cantand.

O sa vezi ca suntem foarte pozitivi si te incurajam 😀

Si pe langa asta, vreau sa-mi scrii un mail la si sa-mi spui:

Care sunt cele mai mari frici ale tale?

Citesc toate mail-urile.

Cu drag,

George